joi, 13 februarie 2014

Accesorii primăvară 2014

In sezonul de primăvară/vară 2014, accesoriile fac diferenţa şi se impun chiar şi în cazul unor ţinute ultra-minimaliste. Surprinzătoare, opulente, accesoriile noului sezon fac o declaraţie de stil, indiferent de registrul vestimentar pe care îl agreezi.

Astfel, primăvară/vară 2014 înseamnă din punctul de vedere al accesoriilor, detalii surprinzătoare, o diversitate de piese statement, care mai de care mai vizibile şi masive.

Pantofii-sabot în tendinţe, genţile plic sub orice formă a lor, brăţările maxi, colierele opulente şi cele mai diferite texturi,  pălării în culorile sezonului şi ochelari de soare cu forme inedite, sunt deliciile perioadei următoare.
Diversitatea accesoriilor prezentate în colecţiile de primăvară/vară 2014 aduce un suflu de optimism la sfârşitul iernii şi parcă, parcă, întrezărim razele de soare mult aşteptate, la vederea atâtor piese de sezon.

Vedetele sezonului care urmează să debuteze sunt fără dar şi poate genţile. Ridicate la rang superior, acestea sunt inovante, surprinzătoare şi promit să te cucerească pe loc.
Geanta ruscac propusă de Chanel într-un mix de pasteluri, clutch-urile cu perle aplicate ale aceleiaşi case sunt două dintre sursele de inspiraţie masive ale primăverii.
Alături de ele, orice gen de geantă plic, de la cele mai clasice şi simple, la cele îndoite, la modelele supra-dimensionate, este indicat pentru un look uber-trendy. Renunţă în sezonul următor, măcar din când în când,  la poşetele clasice şi opteaza pentru un plic deosebit.
Pantofii nu fac excepţie şi sunt atipici în această perioadă. Designerii de încălţăminte propun piese ce combină mai mult ca oricând utilul cu plăcutul, readucând in prim plan saboţii cu sau fără toc, papucii de piele, propuşi ca alternativă la clasicele sandale plate sau tenişi şi esparile cu talpă ortopedică înaltă.
Accesoriile bijuterie completează perfect ţinutele primăvărtice, oferindu-ţi un specatcol de culoare. In mare lor majoritate, podoabele sezonului de primăvară/vară 2014 sunt masive, demne de o declaraţie de stil, purtate în combinaţia câştigătoare. Coliere metalice cu sfere de plastic, brăţări maxi, multi-inele ce acoperă aproape în întregime degetele şi cercei candelabru sunt piesele cele mai râvnite ale perioadei.
Pentru că te vei reîntalni curând cu soarele, nu uita nici de ochelarii de soare deosebiţi! Sezonul acesta se poartă cat-eye şi ochelarii de soare mari, rotunzi!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu